Heru vorbeste despre Karma si flacarile Gemene

 HERU,este o entitate de lumina care a contribuit la formarea Pamantului. Channel de Elora Gabriel Traducere de Dana Buzoianu http://www.lucratorul-In-lumina.com KARMA

 ""Salutari,dragi cititori.Doresc sa va vorbesc astazi despre un subiect care ma pasioneaza si anume despre natura karmei."
 Credinta larg raspandita despre karma spune ca dupa cum semeni asa si culegi.
Aceasta include si notiunea de pacat originar.Si aceste idei au fost cumva adunate In ceea ce as descrie ca o analogie cu un cazinou foarte alambicat,corupt si sordid.
Sufletele intra In acest sector Intunecat si sunt Invatate despre regulile jocului.
Li se spune cu alte cuvinte :dupa cum semeni asa culegi.
Ei primesc fise de Inceput si intra In acest joc de ruleta, pocker sau orice alt joc din acest cazinou urias plin de pradatori, cu masini de noroc si cu carti de joc masluite.
Ei,In inocenta lor cred ca daca sunt suficienti de buni,norocosi si cinstiti vor castiga destule fise pentru a-si cumpara iesirea din cazinou.Si asta nu se intampla. Li se spune ca jocul a fost asa dintotdeauna si ca este condus de Dumnezeu,ca exista nivele ale campului de joc si ca daca fiecare participant este onest sau nu, se va vedea dupa rasplata primita(adica dupa fapta si rasplata). Apoi ei sunt pusi In fata unui mare spectacol burlesc al credintei religioase cu preoti mari care fac parada In mare pompa si ceremonie,spunandu-le ca daca se poarta bine si joaca dupa regulile date se vor duce dupa moarte In ceruri. In acest cazinou este o lumina bolnavicioasa.Te duce cu gandul la pictura lui Toulouse Lautrec,doar mult mai electrica. Bietii oameni prinsi In aceasta ruleta, aceasta roata a norocului vesnic ghinionista, revin din nou si din nou.
Iar marii preoti le spun ca sufera si pierd din cauza propriilor greseli,cand de fapt marii preoti au deturnat o parte din banii de la mesele de joc si au Intors jocurile Impotriva oamenilor.Astfel oamenii sunt prinsi Intr-un joc fara nici o sansa de castig si sunt convinsi ca pierderile experimentate se datoreaza propriilor lor greseli. Intr-adevar, va Infatisez un tablou foarte Intunecat, dar va asigur ca este realitatea.Si va spun ca nimic din orice ati face nu ar putea provoca Creatorul Suprem sa creeze o astfel de structura.
Creatorul Suprem nu a creat o asemenea structura si de fapt i se frange inima cand o vede.In sectorul de lumina persoanele care fac greseli sunt primele care se si confrunta cu ele. Nimeni nu este deasupra ca sa judece cu cruzime, iar In sectorul de lumina nici nu exista karma.Ea nu exista.Nu este creatia lui Dumnezeu.Este un instrument de Inrobire creat de Intuneric.
Primul pas spre eliberarea voastra de karma este sa patrundeti In inima si acolo sa invalidati structura de credinta care afirma existenta karmei si sa validati ordinea Creatorului.Va mai spun Inca odata,karma nu exista. Fiecare dintre voi In ati fost creati In perfecta iubire, fara pacat originar, fara pata, In armonie perfecta cu legile Primului Creator.
Cand ati venit In sectorul Intunecat,sau atunci cand a decazut sectorul Intunecat (daca erati deja aici)v-ati cufundat In circul toxic Inspaimantator din care trebuie sa iesiti.
Pentru fiecare din voi primul pas spre iesirea din acest circ Intunecat este sa gasiti In interior iertarea de sine si iubirea de sine si intelegerea faptului ca nu voi ati creat asa ceva, nu este din vina voastra si nu aveti de ce sa va rusinati.Apoi pe baza acestei Intelegeri, Incepeti prin a va reaminti ce fiinte pure si perfecte sunteti In realitate si apoi aliniati-va la aceasta perfectiune, la acest model perfect pentru a carui Intrupare ati fost creati.Pas cu pas, veti sectiona si detasa fiecare din tentaculele acestei masini de joc, de corzile ruletei, de legaturile care va tineau legati la roata nesfarsita a karmei. Asadar, primul pas este de a Intelege minciuna acestui joc si de a va detasa de continuarea sa-sa incepeti sa va debransati din el.Si prin aceasta Intelegere marita si prin unele dintre cele mai bune tehnici de ridicare constientei veti ajunge la o perspectiva mult mai cuprinzatoare si mai luminata asupra fiintelor ce sunteti In realitate. V-as Incuraja sa folositi Camerele Karmice de Vindecare si sa invocati prezenta mai multor fiinte Inaltate cum ar fi Namarienii si Ramalohanii cuprinsi In Valul Divin.
De asemenea In valul Divin mai sunt cuprinsi si arhanghelii nou creati dupa modelul celor atat de bine cunoscuti si mult iubiti, cei care sunt epuizati de acest razboi.
Chemati-i deci pe MIHAIL,GABRIEL,URIEL,RAFAEL si pe oricare dintre ceilalti Ingeri care va sunt familiari, ca sa va ajute sa iesiti din acest circ Intunecat si sa va Intoarceti In minunata gradina de lumina unde v-ati nascut si unde ati fost menit sa locuiti.
 Poti Ingrosa si sublinia ultima fraza. "Fiintele din sectorul luminat simt durere sau suferinta cand comit greseli si apoi reflecteaza asupra lor si le corecteaza?" O durere foarte mica.
Nu le solicita mult efort ca sa Isi realizeze greselile.Sunt atat de acordati la armonie Incat cea mai mica dizarmonie devine foarte batatoare la ochi,atragand imediat atentia. "Despre karma credeam ca a fost instituita ca un compromis anevoios intre lumina si Intuneric.Nu este asa?"
 Da, s-a cazut mai mult sau mai putin de acord asupra sa, In urma unui moment de rascruce In care nu s-a avut de ales.
 "De ce este nevoie sa ne extragem din acest sistem corupt? De ce nu este pur si simplu demontat?" El este In curs de demontare, dar trebuie fiecare persoana In parte sa-si elimine singura conceptele,structurile si tentaculile cuprinse In fiecare dintre ele.
Nu este drept ca o persoana sa aiba de a face cu ceva ce nu a creat, dar In acest moment fiecare este chemat sa lucreze intens asupra propriului sine, iar asta face parte din munca aceasta de demontare. "Sa luama spre exemplu o planeta din Pleiade care a fost eliberata.
Sistemul lor karmic a fost complet demontat? Mai sunt numai ramasite.Ruinele mai exista,dar nu mai sunt functionale.
Daca luati analogia cu circul sau cazinoul, poate ca nu mai exista cladirea, dar s-a taiat curentul, masinile au fost sfaramate,toate geamurile deschise si lumea libera sa plece unde vrea.
Multi au parasit aceste zone si au plecat sda se plimbe prin gradini, dar mai sunt cativa dezorientati de obisnuinta si de anii multi de servitudine fata de constructie.
Celor prinsi Inca In cladire le soseste ajutorul care le arata calea afara. "Acelasi lucru deci se va intampla si aici In planul fizic dens al Pamantului la venirea fortelor de lumina-sistemul va fi demontat In etape?" Da. "In ce masura mai sunt influientati de karma oamenii care traiesc aici In fizicalitatea densa?" In masura mai mare sau mai mica.
Asupra unora dintre lucratorii de lumina mai evoluati are deja efect tot mai mic.Cred ca In urmatoarele luni veti realiza,dupa ce trece perioada asta de haos extrem,cum va sporesc semnificativ abilitatile de manifestare si nu mai aveti blocaje In care credeati Inainte.
"Care este In prezent rolul Lorzilor Karmei, de exemplu referitor la Pamant si la umanii pamanteni? Au fost Indepartati In scopul re-educarii.Nu mai sunt la carma evenimentelor actuale.
 "Cine are grija atunci de sistemul acesta cumplit?" In acest moment este In cadere libera si se afla in faza de Inceput a dezintegrariii. "Intotdeauna noi am spus ca In majoritatea cazurilor exista legaturi karmice dure cu parintii.
Ce ar trebui sa faca o persoana In situatia respectiva?" De fapt as dori sa redefinesc acest lucru.
Corzile energetice leaga, dar In aceasta situatie responsabilitatea celui implicat nu este sa lucreze la reparatia acestor corzi ca sa se simta ei mai bine, ci doar sa le Inlature si sa le Indeparteze la fel cum se elimina un atasament venit din partea unei persoane care Intinde o coarda ca sa se ancoreze energetic.In esenta este cam acelasi lucru.
 "Care sunt deci corzile energetice karmice care leaga? Difera de acelea prin care cineva se ataseaza din afara de noi?" Da,fiindca provin din toata aceasta structura karmica In care ati pasit odata cu intrarea In acest sector Intunecat.Se aseamana In ce priveste modul de ancorare, felul in care se resimt si mecanismele de eliminare.
 "Deci prietena mea poate solicita ajutor pentru taierea acestor corzi?"
Da. Insa va trebui de asemenea sa-si elimine propriul program sistem de credinta cum ca merita aceasta Inlantuire, iar munca asta o va solicita oarecum."

subconstientul

Subconstientul nu poate face dinstinctia dintre real si fals,el nu judeca,el nu analizeaza si cantareste dovezile.El accepta toate datele de informatie la care are acces.El va arhiva si va clasifica toate experientele care-i parvin de la toate cele cinci simturi. Va da alarma de orice pericol care a mai avut loc In viata noastra,care a lasat o amprenta mai dureroasa Incercand sa-ti de-a o mana de ajutor In legatura cu acel subiect.Pentru subconstient totul este real,aici este si salasul credintelor noastre ale fobiilor,fricilor,este locul unde se formeaza obiceiuririle dar este si locul Iubiri,compasiunii si sperantei.Daca vom dori vreodata sa schimbam un vechi obicei din comportamentul nostru sau sa schimbam o credinta de-a noastra subconstientul este zona la care trebuie sa apelam. Imboldurile si intuitile pe care le avem reprezinta comunicarea cu subconstientul nostru dar nu trebuie sa confundam aceste date ce provin de la subconstient cu intuitiile si imboldurile ce provin de la entitati Angelice,SFANTUL DUH chiar daca sunt aproape Inrudite ,strans legate intre ele nu sunt acelasi lucru. Sentimentul de Deja-vu putem sa il avem In momentul cand facem o activitate si subconstientul detine deja in arhivele sale activitati asemanatoare.Simtim ca si cand am fi facut acelasi lucru Inainte dar sa nu confundam acest sentiment de Deja-vu care de obicei mai poate proveni din niveluri astrale Inalte,profunde ,cum ar fi premonitiile,sau supraconstiinta. Floryn.

E-urile si aditivi chimici din alimente

Studiile recente au arătat că, la nivel mondial, aditivii chimici reprezintă a treia cauză a mortalităţii, pe primul loc fiind consumul de droguri şi de medicamente şi urmând apoi accidentele de circulaţie. Un aditiv este o substanţă care se adaugă în produsele alimentare, cosmetice, farmaceutice etc., pe parcursul procesării lor, cu scopul de a conserva, stabiliza, ameliora sau modifica anumite calităţi ale produsului (textura, consistenţa, gustul, culoarea, mirosul, aspectul, echilibrul bazic etc.), ori care serveşte altor funcţii tehnologice legate de produsul respectiv. Se estimează că, în ultimii ani, o persoană consumă anual, în medie, între 8 şi 10 kg de aditivi. Industria farmaceutică ar da faliment dacă doctorii ar admite că medicamentele sunt toxice; că ele nu vindecă, ci îmbolnăvesc, nu aduc la viaţă, ci produc un genocid fără precedent. La fel, marile corporaţii alimentare ar înceta folosirea la scară industrială a aditivilor şi ar dispărea complet, dacă agenţiile responsabile de protecţia consumatorului ar admite că aceştia sunt extrem de nocivi şi provoacă boli grave. Dar „ei” ne fac să credem că noi suntem de vină, fiind sensibili la anumite substanţe, şi nu ei, care au contaminat toate alimentele cu substanţe otrăvitoare. Aproape 70.000 de substanţe chimice ne intoxică în fiecare clipă Cercetări recente din Europa şi SUA au descoperit că, la ora actuală, tehnologiile moderne folosesc aproape 70.000 de substanţe chimice, iar numărul lor creşte anual cu alte aproape 2.000. Rezultatele acestor studii au arătat că în sânge au apărut în ultimele decenii între 120 şi 160 de substanţe chimice xenobiotice, care nu au existat înainte. Un număr mare din aceste substanţe sunt cancerigene, mutagene sau teratogene. Majoritatea lor se găsesc în mediul nostru cotidian! Putem să evităm otrăvirea corpului nostru cu aceste substanţe, folosind, pe cât posibil, alimentele cele mai puţin poluate. Un studiu s-a realizat pe un lot de voluntari, cărora li sau analizat probe de urină şi sânge. S-au descoperit urme de plumb, mercur şi alte metale grele, solvenţi pe bază de clor, insecticide, pesticide, ftalaţi etc. În organismul copiilor există o cantitate dublă din aceste substanţe. Industria agroalimentară geme de invazia fără precedent a substanţelor chimice, şi ne „serveşte” până în prezent aproximativ 10.000 de aditivi, care se folosesc în produsele alimentare, cosmetice şi farmaceutice. Dintre aceştia, doar un număr foarte mic este menţionat pe etichete. Cei mai periculoşi sunt îndulcitorii artificiali, coloranţii, conservanţii şi intensificatorii de gust. Din nefericire, nu prea mai există produse care să nu conţină aditivi. Cu cât sunt folosite mai multe tipuri de aditivi într-un singur produs, cu atât el este mai periculos, efectele nocive ale aditivilor potenţându-se sinergic. Urmările sunt catastrofale pentru sănătatea noastră. Câştigurile sunt de partea industriei alimentare, iar ulterior, de partea industriei medicale, căreia îi va reveni rolul de a ne „trata” de bolile „inoculate” de confraţii lor chimişti din alimentaţie. În concluzie, consumând alimente preparate industrial („garnisite” cu aditivi din abundenţă), ne încărcăm fiinţa cu reziduuri chimice care ne intoxică organismul! Trupul nostru devine astfel un depozit de substanţe nocive – de aici, explozia generalizată de alergii, de cazuri de scădere a imunităţii, de maladii autoimune şi inflamatorii, de tumori, limfoame şi cancere. „Argumente“ pentru folosirea aditivilor chimici Deoarece doar 1-2% dintre aditivi se folosesc în scopul conservării, restul de aditivi nu îşi justifică prezenţa în alimente. În realitate, marea majoritate a aditivilor alimentari se utilizează pentru „cosmetizarea” hranei: pentru a conferi produsului o culoare atrăgătoare şi apetisantă, pentru a masca printr-o aromă sintetică lipsa ingredientului natural, pentru a conferi un gust intens şi irezistibil, pentru a crea o textură cât mai apropiată de cea naturală. Fără această puzderie de aditivi, ar dispărea o mare varietate de produse din industria alimentară, care, oricum, din punct de vedere nutritiv, sunt aproape nule. Un argument penibil, folosit de producători, pentru prezenţa aditivilor în medicamente, este acela că ei există în cantităţi mai mici decât în produsele alimentare. Fals: ei sunt în cantităţi „mai mici”, dar suficient de toxice ca să creeze efecte secundare sau adverse, uneori nebănuit de grave pentru sănătate! Din păcate, oamenii folosesc tratamentul alopat, adică apelează la sistemul clasic cu substanţe chimice, fără să îşi imagineze că simplul act de a înghiţi substanţa activă chimică dintr-un medicament constituie un fenomen de „otrăvire”. În plus, medicamentele sunt pline de aditivi (îndulcitori artificiali nocivi, coloranţi, conservanţi şi alţi excipienţi etc.), care produc efecte toxice, uneori agravând chiar tulburările pentru care au fost prescrise. Un alt argument mincinos pentru folosirea aditivilor este acela că ei se utilizează în cantităţi atât de mici, încât sunt inofensivi pentru sănătate. Fals! Acest lucru nu poate fi considerat valabil nici măcar pentru aditivii care au o acţiune toxică reversibilă asupra organismului uman. Ca să nu mai vorbim de aditivii extrem de toxici, care generează mutaţii genetice şi cancer! Despre efectele toxice ale aditivilor Fiecare aditiv trebuie să fie supus unei proceduri de evaluare toxicologică. Pentru că studiile sunt insuficiente şi incorect realizate, efectele aditivilor asupra sănătăţii umane sunt descoperite ulterior aprobării lor pe piaţă, în cabinetele medicale sau în spitale, iar avertismentele apar şi mai târziu, în lucrările de specialitate! Efectele nocive ale aditivilor asupra sănătăţii nu apar imediat, decât în cazul reacţiilor alergice. Aceşti ucigaşi tăcuţi, aditivii, se acumulează gradat în organism, grăbind apariţia cancerului, a bolilor cronice, degenerative, autoimune sau genetice. O alergie alimentară este o reacţie nedorită a sistemului nostru imunitar la un aliment sau la un component alimentar. Alte reacţii pot fi otrăvirile şi insuficienţele enzimatice, care împiedică o bună asimilare a anumitor componenţi alimentari. Conform Autorităţii Europene de Securitate Alimentară (European Food Safety Agency – EFSA), este imposibil de stabilit cu exactitate riscul de reacţii alergice în cazul unei substanţe. Numărul cazurilor de cancer ia din ce în ce mai mult amploare şi în România, şi se estimează că va fi boala mileniului al III-lea. Aditivii mutageni nu numai că dăunează cromozomilor şi codului genetic: ei pur şi simplu distrug celulele vii. Aditivii teratogeni prezintă un pericol imens pentru făt, în perioada imediat următoare concepţiei şi în timpul sarcinii. De-a lungul timpului, s-a constatat cu regret că dovedirea toxicităţii unui aditiv nu este o garanţie că acesta nu va mai fi folosit ulterior. Cel mai bun exemplu în această direcţie este cazul îndulcitorilor artificiali (zaharină, aspartam, ciclamaţi etc.), a căror toxicitate a fost dovedită prin numeroase studii şi, cu toate acestea, ei continuă să fie utilizaţi, în ciuda protestelor consumatorilor şi a organizaţiilor de medicină naturistă! Totul este de fapt o mare afacere şi un cerc vicios, care cuprinde marile corporaţii alimentare, instituţiile medicale şi guvernele. Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 30% dintre cazurile de cancer pot fi evitate doar prin adoptarea unui regim de alimentaţie sănătos. Aceasta înseamnă o hrană cât mai naturală, cât mai bogată în legume şi fructe; o hrană lipsită de produsele excesiv procesate industrial, care au invadat pieţele şi care sunt atrăgător ambalate, dar sufocate de prezenţa aromatizanţilor, a coloranţilor şi a conservanţilor. Modul în care ne mint aditivii Suntem tentaţi să înghiţim orice; dacă aroma şi culoarea mâncării propuse ne inspiră ceva bun, nu ne mai preocupăm de compoziţia exactă a alimentului. Dar, ascultând următorul sfat: „Cu cât unui aliment i se face mai multă reclamă, cu atât mai puţin trebuie să-l consumăm”, vom avea cele mai mari şanse de a evita să mâncăm „gunoaiele alimentare” ce umplu rafturile supermarketurilor. Oferit din ignoranţă sau dintr-o diabolică premeditare, avizul medicului sau cel al expertului, în ceea ce priveşte folosirea aditivilor, calmează psihicul neliniştit al consumatorului, care devine astfel un viitor pacient. Pe de altă parte, legislatorul, care ar trebui să menţină sănătatea şi ordinea publică, este de fapt cel care aprobă lista de aditivi, otrăvind populaţia. Să nu uităm de asemeni că noi suntem cei care putem alege dacă trebuie să consumăm sau să evităm un produs. O bună documentare ne poate fără îndoială ajuta şi scoate din ignoranţă, astfel încât să putem discerne singuri ce calitate are produsul care ni se oferă. Remediile perfect naturale pot fi folosite cu eficienţă maximă în contracararea efectelor nocive ale aditivilor Regnul vegetal a constituit de-a lungul veacurilor principala sursă de supravieţuire pe această planetă, atât în ceea ce priveşte alimentaţia cât şi vindecarea bolilor. La începuturi, utilizarea plantelor de leac era considerată un act sacru – nu exista nici o diferenţiere între spiritualitate (religie) şi vindecare, preotul era vindecătorul sufletului şi al trupului deopotrivă – fiecare epocă fiind marcată de folosirea unor plante miraculoase. Ultimele secole au fost marcate în schimb de dezvoltarea chimiei şi a produselor medicamentoase de sinteză; aceste sinteze plecau adesea de la formulele unor substanţe chimice pure, care au fost izolate din plante, însă marea problemă a apărut în momentul în care s-a constatat că substanţele respective, destinate vindecării, de multe ori provoacă alte îmbolnăviri sau se acumulează în organism ca reziduuri toxice. Urmarea a fost revenirea la imensa bogăţie şi înţelepciune a naturii, în sânul căreia vom găsi mereu remedii pentru toate afecţiunile trupeşti şi sufleteşti. Este necesară conştientizarea nocivităţii unor produse din industria alimentară, care, datorită acumulării în timp, au efecte dezastruoase asupra sănătăţii. Pentru reechilibrare, după această otrăvire lentă dar sigură de pe urma aşa-zisei „hrane moderne”, avem nevoie în primul rând de mijloace prin care imunitatea organismului să fie refăcută şi întărită, precum şi de soluţii eficiente de purificare internă. Extrase din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi, de Gregorian Bivolaru, lucrare recent lansată la Târgul de Carte Gaudeamus Bucureşti 2008. Citiţi şi: Alimentele prelucrate industrial cu aditivi alimentari sunt de două ori mai cancerigene decât tutunul Terapiile naturale, medicina viitorului yogaesoteric noiembrie 2008 www.yogaesoteric.net

Efectul Placebo

Unul dintre termeni cei mai frecvent folosiţi în limbajul medical este cuvântul placebo. „Efectul placebo” este folosit ca o scală evaluativă a eficacităţii noilor medicamente. Ce este de fapt efectul placebo şi care sunt consecinţele sale asupra structurii deterministe a medicinii occidentale? Efectul placebo a fost de multe ori folosit în mod abuziv de către profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru a desemna şi stigmatiza o fraudă sau o greşeală. Terapiile alternative au fost de multe ori caracterizate ca fiind pur şi simplu numai placebo. Efectul placebo nu este un fenomen fraudulos, inutil sau nefavorabil. El apare independent de intenţiile şarlatanilor sau a profesioniştilor din domeniul sănătăţii. Este un fenomen spontan şi foarte real care se referă la modalităţile de tratament bine observate, dar necatalogate şi contingente sau la ameliorări ale stării de sănătate care apar în absenţa unei substanţe active chimic sau farmacologic. Medicamentele simulate – medicamentele care nu conţin nici o substanţă activă chimic – acţionează deseori ca şi medicamentele reale, producând asupra pacientului efecte terapeutice atunci când sunt administrate. În urma multor testări efectuate asupra unor medicamente, producătorii constată cu tristeţe că produsul lor nu este în nici un fel superior efectului placebo. Dar aceasta nu înseamnă că un placebo nu declanşează nici un răspuns în organismul uman. Dimpotrivă un placebo indică existenţa unor stimuli non-chimici care motivează puternic organismul către vindecare. Aceasta înseamnă că efectul placebo nu este dependent de eficacitatea medicamentului, ci nu mai de intenţia terapeutică şi de aşteptări. Efectele modului de gândire pozitiv şi al celui negativ Efectul placebo a fost adesea greşit înţeles drept un fenomen exclusiv psihologic şi extrem de subiectiv. Pacientul fiind convins de eficacitatea tratamentului îşi ignoră simptomele sau le percepe foarte slab ca intensitate, fără a exista o îmbunătăţire substanţială asupra stării sale de sănătate; ceea ce înseamnă că pacientul se simte mai bine, dar nu este mai sănătos. Poate oare aspectul psihologic, subiectiv al efectului placebo să explice toate proprietăţile lui terapeutice? Răspunsul este limpede: efectul placebo, se referă la un mecanism de vindecare alternativ ce este inerent entităţii umane, este motivat de intenţia terapeutică sau de încrederea în potenţialul terapeutic al tratamentului şi implică răspunsuri biochimice şi reacţii la stimuli reprezentat de intenţia terapeutică sau de încredere. Placebo-urile nu sunt însă întotdeauna folositoare: ele pot avea de asemenea şi reacţii adverse. De exemplu, administrarea unei substanţe inactive din punct de vedere farmacologic unor pacienţi poate uneori provoca deteriorări neaşteptate a stării de sănătate. O recenzie făcută asupra a 109 studii „dublu-orb” a estimat că la 19% dintre cei care au primit placebo-uri s-a manifestat efectul nocebo: deteriorări neaşteptate ale stării de sănătate. Într-un experiment asemănător, cercetătorii au declarat în mod fals voluntarilor că un curent electric de slabă intensitate le va trece prin cap; deşi nu a existat nici un curent electric 70% dintre voluntari (care erau studenţi la medicină) s-au plâns în urma experimentului de dureri de cap. La un grup de pacienţi suferind de arterioscleroză a arterei carotide prognoza şi evoluţia bolii s-au înrăutăţit atunci când starea lor psihică era rea (erau afectaţi de depresie şi lipsă de speranţă). Într-un alt grup suferind de aceeaşi boală, prognoza şi evoluţia bolii s-au înrăutăţit nu doar din cauza lipsei de speranţă, ci şi datorită prezenţei unei stări de ostilitate. În cazul pacienţilor care sufereau de o afecţiune la nivelul arterelor coronare lipsa de speranţă a fost un factor de risc determinant. Izolarea socială, stresul la locul de muncă şi ostilitatea au reprezentat factori de risc adiţionali. Gândirea pozitivă sau cea negativă par a fi un factor de risc decisiv în acest tratament, poate chiar mai important decât intervenţia medicală propriu-zisă. Efectul nocebo pare a avea un substrat biologic specific. Un grup de 15 bărbaţi a căror soţii au suferit de cancer în fază terminală au participat la un mic studiu de perspectivă. După moartea soţiilor lor bărbaţii au resimţit o suferinţă puternică care a dus la imunodeficienţe. Pentru o perioadă de timp după moartea soţiilor, limfocitele lor au avut un răspuns slab la miogene. Durerea resimţită le-a atacat sistemul imunitar. Studiul a sugerat că suferinţa (mâhnirea) şi imunodeficienţa apărută din cauza mâhnirii au dus la un nivel ridicat de mortalitate în cadrul respectivului grup. O scurtă istorie a unui mic miracol Termenul de placebo (cu înţelesul de „îi voi face voia”) a fost utilizat în rugăciunile din perioada medievală în contextul expresiei Placebo Domino („Îi voi face voia Domnului”) şi îşi are originea într-o traducere biblică din secolul V d.C. În secolul al XVIII-lea termenul a fost adoptat de medicină şi era folosit pentru a desemna preparatele lipsite de valoare terapeutică care erau administrate pacienţilor drept „medicamente false”. În anul 1920 termenul a început să se modifice (Graves), a trecut prin diferite faze intermediare (Evans and Hoyle, 1933; Gold, Kwit and Otto, 1937: Jellinek, 1946) pentru a fi în întregime transformat în anul 1995 când, în final, a ajuns să desemneze o importantă parte a efectului terapeutic în general. În ziarul său The Powerful Placebo din 1995, Henry K. Beecher a atribuit un procent brut de 30% din toate beneficiile terapeutice, efectului placebo. În anumite studii de mai târziu efectul placebo a fost estimat diferit, atribuindu-i-se 60% din beneficiile terapeutice. Într-o recenzie recentă efectuată asupra a 39 de studii privind eficacitatea medicamentelor antidepresive, psihologul Guy Sapirstein a concluzionat că 50% din efectele terapeutice se datorează efectului placebo, doar un mic procentaj de 27% fiind atribuit intervenţiei medicamentoase (fluoxetina, sertalina şi paroxetina). Trei ani mai târziu, Sapirstein, împreună cu un coleg psiholog Irving Kirsch au analizat datele provenite de la 19 studii „dublu-orb” referitoare la depresie şi au ajuns să atribuie efectului placebo un procentaj şi mai mare din efectele terapeutice: 75% dintre ameliorările depresiei au fost induse prin placebo! Hrobjartsson şi Gotzsche (2001, 2004) a pus la îndoială eficacitatea fenomenului placebo, atribuind efectele sale terapeutice exclusiv factorilor subiectivi ai psihologiei umane. Într-adevăr există un aspect major al efectului placebo care este într-un strâns raport cu psihologia. În cazul a două studii în care au fost administrate exclusiv placebo-uri, efectul placebo pare să fi fost influenţat de percepţia subiectului asupra terapiei aplicate, de exemplu două pastile au funcţionat mai bine decât una, pastilele mai mari au fost mai bune decât cele mai mici iar injecţiile au fost chiar şi mai bune. Placebo a indus o reacţie nu doar asupra procesului terapeutic, ci şi asupra formei acestuia, sugerându-se că fenomenul placebo este modelat în funcţie de universul simbolic personal al pacientului. Înainte ca răspunsul placebo-ului să apară, percepţia umană a interpretat deja terapia aplicată şi a pregătit deja un anumit răspuns la ea. S-ar părea că nu numai stimulii chimici dar şi stimulii non-chimici participă la motivarea organismului uman înspre vindecare. Este oare reacţia la placebo doar un fenomen exclusiv psihologic sau are efecte somatice suplimentare, tangibile? Unul dintre cele mai dramatice evenimente legate de terapia placebo a fost raportat în 1957 când un nou medicament miraculos, Krebiozen, promitea a fi soluţia finală împotriva cancerului. Un pacient care prezenta tumori maligne în metastază şi retenţie de lichid la nivelul plămânilor şi care avea nevoie de administrare zilnică de oxigen şi de folosirea măştii de oxigen, a auzit de Krebiozen. Medicul lui participase la cercetările asupra medicamentului lui Krebiozen şi a fost implorat de către acesta să-i administreze revoluţionarul medicament. Convins de disperarea pacientului medicul a acceptat şi a asistat la o miraculoasă însănătoşire a acestuia. Tumorile lui au dispărut şi pacientul s-a reîntors la un stil de viaţă aproape normal. Însănătoşirea nu a durat însă prea mult timp. Pacientul a citit nişte articole despre Krebiozen unde se menţiona că acesta nu este pe măsura aşteptărilor în tratarea cancerului. Pacientul a avut o recidivă; tumorile revenind. Medicul său, profund afectat de agravarea bolii a recurs la un truc disperat. I-a spus pacientului său că este în posesia unei versiuni noi, îmbunătăţite, a medicamentului Krebiozen. Era vorba pur şi simplu despre apă distilată. Pacientul s-a vindecat complet în urma tratamentului placebo şi a rămas sănătos pentru două luni. Verdictul final legat de Krebiozen a fost publicat în presă, dovedindu-se totala ineficacitate a medicamentului. Acesta a fost pentru pacient lovitura de graţie, el murind câteva zile mai târziu. În ciuda aerului melodramatic al cazului legat de Krebiozen, nu există nici măcar un singur caz sau mărturie personală care să indice sau să demonstreze eficacitatea unei terapii. Studii statistice şi nu mărturii personale pot verifica eficacitatea unei terapii propuse şi studii bine planificate care sunt capabile să arate că fenomenul placebo are proprietăţi somatice. Un astfel de studiu a fost realizat în anul 1997. Cele două grupuri de studiu au constat din pacienţi care prezentau hipertrofie prostatică benignă. Unui grup i s-a administrat medicaţia reală pentru această afecţiune, iar celuilalt grup i s-a dat un tratament placebo. Pacienţii cărora li s-a administrat placebo au relatat o ameliorare a simptomelor şi chiar o ameliorare a funcţiei urinare. Un placebo a fost de asemenea raportat ca acţionând ca un bronhodilatator în cazul pacienţilor cu astm sau ca având efectul invers – criză respiratorie – aceasta depinzând de descrierea efectelor farmacologice care a fost dată de către cercetători pacienţilor şi prin urmare şi prin urmare de efectul anticipat de pacienţi. Un placebo s-a dovedit a fi extrem de eficient împotriva alergiilor alimentare şi apoi impresionant de eficient în reducerea efectului unor biotehnologii pe piaţă. Cum este posibil acest lucru? Peptide Therapeutics Group o campanie biotehnologică se pregătea să lanseze pe piaţă un nou vaccin pentru alergiile alimentare. Primele rapoarte au fost încurajatoare. Când vaccinul experimental a ajuns în faza de testare clinică, purtătorul de cuvânt al companiei s-a lăudat că vaccinul s-a dovedit eficient în 75% dintre cazuri – un procent care este de obicei suficient pentru a demonstra eficacitatea unui medicament. Dar veştile bune nu au ţinut mult timp. Grupul de control căruia i s-a administrat un placebo s-a comportat aproape la fel de bine: 7 pacienţi din 10 au raportat că au scăpat de alergiile alimentare. Valoarea acţiunilor companiei a scăzut cu 33 de procente. Efectul placebo asupra alergiilor alimentare au creat un efect nocebo asupra pieţei. Într-un alt caz de medicamente pentru inimă proiectate genetic şi care a trezit mari speranţe pentru Genetecha fost învins de către un placebo. Aşa cum l-a definit istoricul de ştiinţă Anne Harrington, placebo-urile sunt: „fantome care bântuie obiectivitatea noastră biomedicală şi demască paradoxurile şi fisurile din definiţiile noastre auto-create despre factorii reali şi activi ai unui tratament. Comportamentul farmacomimetic al unui placebo poate chiar imita efectele secundare al unui medicament.” Într-un studiu din anul 1997 asupra unui grup de pacienţi care prezentau hipertrofie prostatică benignă, câţiva dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo s-au plâns de diferitele efecte secundare: de la impotenţă şi reducerea apetitului sexual la greaţă, diaree şi constipaţie. Un alt studiu a raportat şi el apariţia unor efecte secundare în urma administrării unui placebo, incluzând dureri de cap, vomitat, greaţă şi alte simptome. Efectul placebo în chirurgie Cât de mult poate oare efectul placebo încălca graniţele bine definite ale medicinii? În mod sigur nu poate ţine piept forţei de impact a medicinii; nu poate concura cu chirurgia. Sau poate? În 1939, un chirurg italian numit Davide Fieschi a inventat o nouă metodă de tratament a anghinei pectorale (dureri de piept datorate ischemiei sau incapacitatea sângelui sau oxigenului de a ajunge la muşchii inimii datorată în general obstrucţionării arterelor coronariene). Gândindu-se că mărind fluxul de sânge care ajunge la nivelul inimii aceasta va duce la reducerea durerilor pacientului, el a executat mici incizii la nivelul pieptului acestora şi a realizat suturi pe două artere mamare interne. Trei sferturi dintre pacienţi au prezentat îmbunătăţiri; un sfert dintre ei s-au vindecat complet. Această intervenţie chirurgicală a devenit procedura standard în vederea tratării anghinei pentru viitorii 20 de ani. Dar în anul 1959, Leonard Cobb, un tânăr cardiolog, a supus procedura lui Fieschi unui test. El a operat 17 pacienţi: la 8 dintre ei el a urmat procedura standard; la ceilalţi 9 el a realizat doar incizii fine, lăsându-i pe pacienţi să creadă că au avut parte de procedura reală. Rezultatul a fost cu adevărat deranjant: cei care ai beneficiat de procedura chirurgicală falsă au fost la fel de bine ca cei care au beneficiat de procedura Fieschi. Aceasta a fost sfârşitul utilizării procedurii lui Fieschi şi începutul studiului documentat asupra efectului placebo în cazul operaţiilor chirurgicale. În 1994 chirurgul J. Bruce Moseley a efectuat experimente asupra efectului placebo. El a împărţit un grup mic de pacienţi suferind de osteoartrită la genunchi în două grupe egale. Ambele grupe li s-a spus că li s-a spus că li se va efectua o intervenţie chirurgicală artroscopică, dar doar primului grup i s-a efectuat intervenţia reală. Celălalt grup a fost lăsat practic netratat, realizându-se de către un medic doar incizii fine pentru a face scenariul artroscopiei credibil. Rezultate similare au fost raportate de ambele grupe. Moseley, uimit de rezultat a decis să realizeze un test pe un eşantion mai mare din punct de vedere statistic, în scopul de a ajunge la nişte concluzii mai sigure. Rezultatele au fost răsunătoare: chirurgia artroscopică a avut un rezultat egal din punct de vedere terapeutic cu efectul placebo. Placebo „şi-a făcut drum” în sălile de operaţie. Poate cel mai impresionant aspect al chirurgiei placebo a apărut într-un studiu răsunător efectuat în anul 2004. În inovatorul domeniu de cercetare al celulelor stem a fost iniţiat un nou mod de abordare al bolii Parkinson. Neuroni dopaminergici aflai într-un stadiu embrionar au fost implantaţi prin găuri foarte mici în creierul pacienţilor. Din nou rezultatele au fost încurajatoare. Şi din nou procedura a eşuat în a avea rezultate mai bune decât un placebo. În acest caz placebo-ul s-a aplicat prin realizarea unor mici incizii la nivel cranian, fără a se implanta însă celule stem. Aşa cum au declarat cercetătorii: efectul placebo s-a manifestat puternic în cadrul acestui studiu. Cum poate fi posibil ca doar expectativa unor efecte terapeutice singură, să producă adesea rezultate egale cu cele ale unei intervenţii chirurgicale reale? Se pare că minte poate să exercite un anumit control asupra proceselor somatice, inclusiv asupra bolilor. „Urmele” biochimice ale acestui tip de influenţă (de tip placebo) de abia acum încep a fi definite. Cercetările moderne indică existenţa – în cazul efectului placebo – a unui substrat biologic, tangibil. Căi somatice La mijlocul anului 1990 cercetătorul Fabrizio Benedetti a condus un experiment original în cadrul căruia au fost induse pacienţilor dureri ischemice ce au fost apoi calmate prin administrarea de morfină. Când morfina a fost înlocuită cu o soluţie de apă cu sare, placebo-ul a prezentat proprietăţi analgezice. Atunci când naloxona (un antagonist al opiului) a fost adăugat în soluţia salină, proprietăţile analgezice ale apei au fost blocate. Benedetti a ajuns la concluzia că proprietăţile analgezice ale placebo-ului au fost un rezultat al unor trasee biochimice specifice. Naloxona a blocat nu numai morfina ci şi opioizii endogeni – amelioratorii durerii fizice. Opioizii endogeni, endomorfinele, au fost descoperite în anul 1974 şi se comportă ca neutralizatori ai durerii. Opinia lui Benedetti – eliberarea de endorfine indusă prin intermediul unui placebo a fost susţinută de către rezultatele obţinute prin intermediul unor scanări cu aparatele MRI şi PET. Eliberarea de endorfine indusă prin intermediul unui placebo afectează de asemenea rata bătăilor inimii şi activitatea respiratorie. Ca şi cercetător, Jon-Kar Zubieta a afirmat ”...această descoperire dă o nouă lovitură teoriei care susţine că efectul placebo este un fenomen pur psihologic şi nu unul fiziologic”. În plus, alte descoperiri susţin ideea că efectul placebo prezintă un substrat biochimic atât în cazul depresiei cât şi a boli Parkinson. Analizând rezultatele obţinute în urma unor scanări PET, cercetătorii au evaluat metabolismul glucozic din creierul pacienţilor suferind de depresie. Sub influenţa efectului placebo metabolismul glucozic a prezentat diferenţe care au fost similare cu cele cauzate în urma administrării de antidepresive ca fluoxetina. În cazul pacienţilor care prezentau afecţiunea Parkinson o injecţie placebo a crescut secreţia de dopamină în acelaşi mod în care aceasta este cauzată de administrarea de amfetamină. Benedetti a demonstrat că efectul placebo a provocat, în cazul pacienţilor care sufereau de boala Parkinson, o reducere a activităţii la nivelul neuronilor simpli din nucleul subtalamic. În urma a numeroase cercetări ştiinţifice, este logic şi mai degrabă sigur a se concluziona că efectul placebo are un substrat biochimic. Dar ce este mai intrigant la acest lucru este relaţia sa cu percepţia. S-ar părea că percepţia, codurile şi simbolurile pe care computerul viu, creierul, le utilizează în vederea procesării informaţiei interne şi externe determină puternic eficacitatea şi forma şi răspunsul placebo. Într-un studiu recent, pacienţii au fost în mod intenţionat dezinformaţi că au fost infectaţi cu nişte bacili periculoşi şi că urmează a li se administra un tratament. Însă nu a fost vorba de nici un bacil, iar tratamentul administrat a fost un placebo. Ghiciţi ce s-a întâmplat? Unii dintre subiecţii studiaţi au dezvoltat condiţii asemănătoare cu o infecţie, care nu a fost tratabile cu medicaţia placebo. Mintea a interpretat bacilul fictiv ca fiind un bacil periculos şi a dat instrucţiuni corpului să răspundă acestora ca şi cum ar fi fost reali. În ciuda eficacităţii efectului placebo şi a importanţei sale asupra unei noi percepţii a conceptului de sănătate în cadrul căreia corpul şi mintea interacţionează puternic, un număr mare de oameni de ştiinţă continuă să privească efectul placebo ca pe o eroare sistematică, insignifiantă, un nimic obositor. În conformitate cu cercetătorul în domeniul cancerului Gershom Zajicek: „Nu există nimic în teoria farmaco-kinetică care să justifice efectul placebo. În scopul menţinerii consistenţei teoriei efectul placebo este privit ca o eroare întâmplătoare sau un zgomot care poate fi ignorat.” Unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai efectului placebo a fost Stewart Wolf, „părintele medicinii psihosomatice” care încă din 1949 a oferit o descriere completă a acestuia. Wolf nu numai că a susţinut că efectul placebo este un fenomen non-fictiv şi foarte „real” ci a şi descris comportamentul farmacomimetic al acestuia. El fost poate primul cercetător care a corelat efectul placebo nu doar cu psihologia şi predispoziţia ci şi cu percepţia. Cu mai mult de jumătate de secol în urmă, el a afirmat că „mecanismele corpului sunt capabile să reacţioneze nu doar la stimularea fizică şi chimică directă ci de asemenea şi la stimuli simbolici, la cuvinte şi evenimente care într-un anume fel au dobândit o semnificaţie specială pentru individ.” În acest context, o pastilă nu este doar o substanţă activă ci şi un simbol terapeutic, în acest fel organismul este capabil să răspundă nu doar la conţinutul chimic, ci de asemenea şi la conţinutul simbolic. În acelaşi fel un bacil, dincolo de caracteristicile sale fizice, dobândeşte şi proprietăţi simbolice care pot cauza o reacţie a organismului chiar şi în absenţa bacilului. Ar trebui de asemenea studiată prezenţa şi extinderea efectului nocebo în legătură cu rezistenţa la medicamente. Poate că rezistenţa la medicamente este un fenomen mulţi factorial care implică nu doar abilităţile evolutive microbiene, ci de ademenea şi mecanismele psihicului uman. Fenomenele placebo şi nocebo s-ar putea dovedi fundamentale nu doar la nivel personal, ci şi în arena sănătăţii publice. Ele ar putea chiar constitui piatra de temelie pentru un nou model de sănătate, o nouă medicină care a fost prevăzută de Wolf în ani 50: „...în viitor medicamentele vor fi evaluate nu doar ţinându-se cont de acţiunea lor farmaceutică ci şi de alte forţe implicate în joc şi de circumstanţele în care sunt administrate”. Cu cinci secole în urmă alchimistul şi medicul elveţian Paracelsus (1493-1541) a scris : „Trebuie să ştiţi că voinţa este un puternic adjuvant al medicinii.” Se pare că aroganţa noastră ştiinţifică ne-a făcut orbi în faţa învăţăturilor din trecut. www.yogaesoteric.net