Motto

"Chipurile sunt aratate omului si lumina dinauntrul lor Se ascunde In chipul luminii Tatalui.El se va descoperi,iar chipul Lui [va fi] ascuns de lumina Lui. (Cor.4,4-6)"

6 ianuarie 2014

Emotiile si Sentimentele

Emoţiile - un secret din cronicile Timpului Mai sunt multe entităţi în acest Univers care n-au descoperit emoţia umană. Dacă vizitaţi zonele cu istoric străveche şi vă aruncaţi ochii peste vestigiile culturilor arhaice, simţiţi vibraţia acelor locuri. Ştiţi că trebuie să găsiţi chei, că piatra mută conţine indicii şi că din roca pe care o contemplaţi va reînvia ceea ce a stat ascuns timp de milenii. Şi omul păstrează în el, fără să aibă habar măcar, cheia evoluţiei universale. Codurile şi armoniile numerice pe care ADN-ul primordial le înglobează sunt resurse inestimabile: formule geometrice ale luminii care vor sta la baza renaşterii biologice universale. În trecutul îndepărtat al Terrei, specia umană vibra plină de viaţă, dar împuţinarea ADN-uluia dosit-o în culoarele lăturalnice ale timpului. Mulţi au uitat de oameni. Atât de mult timp aţistat în carantină, încât au uitat să vă scoată de acolo.Dar mai suntem şi dintre cei care nu v-au uitat. De aceea stăruim asupra misiei voastre eliberatoare: descătuşaţi amintirile, ca valoarea existenţei omeneşti să-şi recapete locui binemeritat pe frontispiciul creaţiei. Universul are nevoie de voi fiindcă sunteţi posesorii unei însuşiri rarisime: afectivitatea. Eforturile pe care le depuneţi ca să vă restauraţi deplinătatea şi bogăţia eului multidimensional vor fi continuate de încercările altora de a propulsa Universul într-o nouă octavă—extensia spaţiului.Păstrătorii Timpului cunosc temniţele cu informaţie şi v-au găsit; v-au desemnat eliberatori ai cunoaşterii. Ne-au chemat—printr-o regresie temporală—să vă venim în ajutor la redeschiderea canalelor din ADN-ul uman. Vă vom sprijini în efortul de a le restructura mai întâi în voi, apoi în toată amploarea Bibliotecii Vii.Evenimentele de pe Pământ îşi vor găsi ecoul în multe alte locuri, după cum am mai spus.Energia redirecţionează forţe universale care trebuie să se alinieze în aşa fel încât conştiinţa globală să le reunească într-un tot indestructibil. Momentan, planeta îşi ascunde temeinic secretele, însă nu atât de bine ca să nu ne dăm seama că sunt legate de sentimente.Afectivitatea este o comoară în sine; în ea stă puterea de a transcende realităţile şi de aparcurge toate stările de conştiinţă. Emoţiile coordonează împletirea, fuziunea energiilor şi le înlesnesc reflectarea. Fără emoţii nu puteţi obţine comuniunea.Cei din vechime, călători prin Univers, cunosc sorgintea acestor locuri. Sunt bătrâni chiar şi faţă de sistemul nostru şi sunt onoraţi ca înţelepţi de vază. Sunt supranumiţi Păstrători ai Fiinţei în sistemul acesta. Ei fac toate mişcările şi conduc sistemul, întocmai cum un căpitan îşi conduce vaporul. Stau la cârma Universului—este profesia lor. Aşa cum fiecare aveţi câteo profesie, sarcina lor e să îndrepte Universul spre descoperiri. Din propria experienţă, au înţeles că trebuie să intre în legătură cu alte universuri.Energia este canalizată spre experienţe noi. Momentan, Pământul şi celelalte sisteme încare existaţi simultan sunt implicate în redescoperirea afectivităţii, care va conduce la unificarea conştiinţei. Potenţialul universurilor unificate se dezvăluie chiar în aceste momente, când voi vă descoperiţi valenţele ascunse. Viitorul este pentru noi toţi o enigmă. Teritoriul este neumblat. În afectivitate găsiţi răspunsurile. Oamenii au nevoie de emoţii pentru a se pune în legătură cu sinele spiritual. Activitatea este atât de importantă în înţelegerea spiritualităţii fiindcă stăla baza oricărei trăiri. Corpul mental este strâns unit de cel fizic, iar cel emoţional e ataşat decorpul spiritual. Acesta din urmă îşi dovedeşte autonomia dincolo de limitele corpului fizic. ..................................................................................................................................................................................................... Doar emoţiile vă fac accesibilă lumea non-fizică, motiv pentru care ele au fost supuse controlului strict pe Pământ. Singurele la care v-a fost permis accesul nelimitat au fost neputinţa şi frica.Mulţi refuzaţi să depăşiţi barierele emoţionale, să învingeţi neputinţa sinelui, de teamă că văveţi răni. V-ar plăcea să ziceţi „Abracadabra" şi relele să dispară pur şi simplu. Durerea vă face să simţiţi. Chiar când nu sunteţi în stare să simţiţi altceva, ca să vă atrageţi singuri atenţia ca nişte încăpăţânaţi ce sunteţi, vă provocaţi durere numai ca să vă demonstraţi puterea şi sa vă treziţi la viaţă. Abia atunci simţiţi că trăiţi.Celor mai mulţi vă este frica de centrul afectivităţii, de emoţii; vă este frică să simţiţi. Încredeţi-vă în toate sentimentele. Fiţi convinşi că vă arată o cale către conştiinţă. Tuturor v-ar plăcea să vă trăiţi viaţa, dar să nu vă implicaţi în ea. Gândiţi uneori: „Vreau să particip, să-mi testez puterea, dar fără să mă implic prea mult, căci mă va durea şi mă va trage la pământ. N-am încredere în viaţă."Să te încrezi în sentimente înseamnă să depăşeşti judecăţile şi. să-ţi laşi emoţiile să curgăde la sine; doar aşa îţi vei extinde afectivitatea şi în alte realităţii Câtorva vă este frică şi să participaţi în realitatea de acum, darămite în altele, din cauză că vă temeţi de ce simţiţi.Accelerarea evoluţiei ţine de amplificarea emoţiilor. Nu mai ocoliţi subiectul, umflându-vă înpene că aveţi control asupra lui. Intraţi în el şi abia apoi susţineţi că nu vă creează probleme.Nu punem problema că nu aţi şti să simţiţi, ci că vă este frică s-o faceţi. Nu vă descurcaţi în momentul în care sentimentele dau năvală. Vi se pare că sunteţi secătuiţi şi vă gândiţi: „Iar am dat-o-n bară!" Printre concepţiile voastre s-a strecurat un senzor care, ori de câte ori depistează vreo emoţie, că-i durere sau mânie, declanşează alarma. A venit totuşi vremea să nu vă mai păcăliţi şi să luaţi emoţiile în piept.Şi mânia are un scop. Aţi vrea s-o aruncaţi la coşul de gunoi, pentru că vi se pare nocivă. Vă scârbiţi de ea ca de mâncare mucegăită, o daţi afară şi o aruncaţi cât mai departe, de parcă nu v-ar folosi la nimic. Înţelegeţi că şi frica şi mânia există cu un scop. Aţi avea multe de învăţat dacă vă exprimaţi fricile care, la rândul lor, v-ar stârni mânia. Cui i-e frică de astfel de sentimente şi vrea cu orice preţ să le ocolească mai are multe de învăţat. Ele nu sunt decât metode de depăşire a frontierelor personale şi n-ar trebui să le ocoliţi. Cel mai important lucru pentru voi toţi este să fiţi acceptaţi. Vi se pare că oamenii vă dispreţuiesc dacă faceţi cutare lucru, dacă vă comportaţi într-un fel anume, aşa că vă ţineţi cât mai departe de tabuuri. Aici este sursa mâniei. Provine din faptul că emiteţi judecăţi asupra a ceea ce puteţi şi ce nu puteţi face. Fără simţire, nu există învăţare. Este legătura voastră cu viaţa.Afectivitatea are o scrie de scopuri bine definite în cadrul psihicului. Vă încurajăm din tot sufletul să vă încredeţi cât se poate de mult şi să vă bazaţi pe ceea ce simţiţi. Trebuie sa înţelegeţi că sentimentele sunt calea de acces către realităţile multidimensionale, destinaţia voastră finală. Doar acolo vă veţi deprinde cum să manipulaţi cu succes toate versiunile sinelui. Sentimentele în care vă ancoraţi fac posibilă fuziunea dimensiunilor. Mulţi vă temeţi să daţi frâu liber emoţiilor şi vi le refulaţi. Nu le permiteţi să se manifeste, le consideraţi o dovadă de imaturitate, în loc să le acceptaţi aşa cum sunt şi să vedeţi unde vă poarta.Frica de un anumit lucru vă face să vă ţineţi departe de el, să intercalaţi un zid pe care stă scris: „Nu intraţi, pericol!" şi să staţi cu piciorul pe frână. Însă până şi frica se va materializa în realitatea voastră, fiindcă este tot energie emoţională în stare latentă. Deci mult mai simplu ar fi să vă hotărâţi, spunându-vă: „Ei, fir-ar să fie, cât o să mai şovăi? Fie ce-o fi, eu încerc!" Apoi concentraţi-vă asupra a ceea ce se întâmplă şi lăsaţi-vă sentimentele în voie. .................................................................................................................................................................................................... Când vreţi să controlaţi totul în jur, vă limitaţi drastic intensitatea afectivă şi vă blocaţi singuri accesul la libertate.Mânia nu este un afect gratuit. Cum nici frica nu este. Ambele vă îndrumă într-o direcţie. Cu puţin exerciţiu, veţi reuşi să menţineţi sub observaţie centrul afectiv, în timp ce desfăşuraţi oactivitate oarecare. Dacă vă gândiţi obsesiv cum să vă supravegheaţi, vă veţi bloca la un moment dat. Simpla intenţie de a vă centra în acel punct vă va conferi libertate de mişcare.Centrarea nu înseamnă imobilitate; libertatea de mişcare v-o oferiţi însă singuri. Fie că vaporul e gata să se scufunde sau navighează în ape calme, mergeţi înainte. Fie ce-o fi, îi daţi înainte. Fiindcă emoţiile nu-i hrănesc numai pe alţii, ci întâi de toate pe voi. Hrana şi identitatea ca frecvenţă vi le obţineţi din afectivitate. Şi tot ea vă activează adevărata identitate.Veţi avea de înfruntat propriile voastre limite, tocmai pemtru că refuzaţi să fiţi puşi faţă în faţă cu ele. V-ar conveni să cereţi: „Pulbere magică, scapă-mă de neputinţe. Gata! M-am eliberat!" Ce bine ar fi atunci! Este exemplul clasic de evitare a afectivităţii. Numai că sentimentele şi convingerile voastre contribuie substanţial la ridicarea acestor ziduri care vă împresoară şi atunci când trebuie să le dărâmaţi, vă confruntaţi cu sursa lor. Corpul emoţional este singura legătură cu corpul spiritual. Oricât ar fi de greu să te confrunţi cu un tabu, afectivitatea este singura punte spre acceptarea lui. V-ar conveni să aruncaţi la coşul de gunoi toate problemele, să le călcaţi în picioare, dar nu vă daţi seama încă de bogăţiile pe care ele le tăinuiesc. Chiar dacă vă copleşeşte mulţimea de defecte pe care vi le găsiţi, nu abandonaţi. Îndârjiţi-vă spunând: „Uau, ce interesant!" Nu vă mai luaţi de cap ori de câte ori vă simţiţi în impas, încercaţi să găsiţi sursa neputinţei.Găsiţi motivul lor—locul de unde le-aţi „cules".Acceptând că aţi greşit şi că trebuie să schimbaţi ce aţi greşit, veţi sesiza o schimbare. Încăpăţânându-vă şi persistând în greşeală, printr-o atitudine de genul „Îmi convine neputinţa mea; mă ajută", n-o să ajungeţi vreodată să vă simţiţi liberi. Iubiţi-vă sentimentele. Tot ce vi se pare dificil va deveni dificil de rezovat. Nimeni altcineva nu vă stă împotrivă. Voi înşivă emiteţi judecăţi şi vă opuneţi schimbării. Credeţi că nu cunoaşteţi suficient chestiunea şi aţi vrea s-o controlaţi. Controlul e o stare care vă convinede minune şi vă e la îndemână. Dar trebuie să ştiţi când şi unde să-l folosiţi, ca pe clei. Dacă nu pui clei exact unde trebuie, nu va lipi bine. Ce, pe buze şi pe degete v-aţi pune clei? Şi controlul trebuie aplicat cu la fel de multă grijă. N-ai pus cum trebuie clei, ai rămas înţepenit.La fel şi controlul: te-ai înţepenit şi te ţine captiv împotriva voinţei tale. Filtraţi cu atenţie situaţiile în care vreţi să deţineţi controlul. Modelul uman precedent, dar care e în vigoare încă, vă dictează: „Deţineţi controlul."Ca Membri Familiei de Lumină, abia acum va treziţi. Au nevoie de emoţiile lor. Apropiaţi-vă de ele fiindcă vă sunt ajutoare de nădejde in ascensiunea spre sinele multidimensional,activat de sistemul celor douăsprezece chakre. Tot ele vă indică precis cursul evenimentelor in noua realitate. Logica se va atrofia în curând şi, fără afectivitate, veţi rămâne pe dinafară.Sentimentele indică modificările de frecvenţă, lucru pe care logica nu-l poate face.De pe acum, frecvenţele tind să se modifice. Viaţa ca întreg nu mai este la fel, aşa că pregătiţi-vă să renunţaţi la multe. Nu vă opuneţi doar fiindcă vi se pare că pierdeţi controlul şisentimentele se învălmăşesc; nu ştiţi ce va urma. Sentimentele vă arată direcţia de urmat,numai că trebuie să vă învingeţi teama de ridicol pe care o aveţi în prezenţa lor.Nu vă lăsaţi păcăliţi. Data viitoare când veţi mai avea o astfel de situaţie, gândiţi-vă imediat:„Gata, ştiu ce mi se-ntâmplă; nu mă mai las înşelat. ................................................................................................................................................................................................ MESAJE DIN CONSTELAŢIA PLEIADELOR angels-heaven.org ingerii-cerului.ro ............................................................................................................................................................................................. Floryn.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu