Motto

"Chipurile sunt aratate omului si lumina dinauntrul lor Se ascunde In chipul luminii Tatalui.El se va descoperi,iar chipul Lui [va fi] ascuns de lumina Lui. (Cor.4,4-6)"

31 decembrie 2013

Purtatorii corzii de Lumina

 Cine sunt purtătorii Corzii de Lumină ? Purtaţi în voi istoria întregului Univers. Evenimentele acestor vremuri sunt o reacţie directă la mutaţiile suferite de corpul fizic, căruia îi facilitaţi evoluţia către o formă extrem de eficientă de stocare a acestei istorii. Este, în fond, rezultatul ingineriei biogenetice la care voi nu aţi contribuit deloc. Bineînţeles că procesul se dinamizează şi mai mult dacă veţi coopera. Întreaga specie este modificată biogenetic de cei care v-au creat şi care periodic vă restructurează ADN-ul. Acest interval a fost stabilit de primii zei creatori, proiectanţii speciei umane, cu scopul de a reveni printre voi pentru a readuce specia umană la configuraţia iniţială. Au fost convocaţi mulţi pentru acest proiect, iar unii au răspuns „Recunoaştem că suntem renegaţi. Haideţi să ne întoarcem pentru a corecta proiectul. Vom ridica totul din ruine."Planurile genetice au fost scoase din nou la lumină pentru a studia care sunt purtătorii genelor recesive şi ai corzii de lumină din interiorul acestora. Cu o intuiţie fantastică, v-aţi ales ascendenţa genealogică în care se găseşte: cea mai mate concentraţie de filamente foto cu potenţial evolutiv. Înaintea încarnării, obiectivul vostru era să menţineţi active codurile genetice care; la rândullor, facilitează accesul ia memorie. Dar după aceea v-aţi întrupat şi aţi uitat tot. Înţelegeţi toţi că sunteţi parte a unui plan divin, ceea ce dovedeşte că, în diferite proporţii, aţi reuşit să vă activaţi aceste coduri. Etapa următoare constă într-o intensificare a activării. Motivul principal rezidă în evoluţia ADN-ului. Atunci când cele douăsprezece catene se vor fi poziţionat, lanţul nucleonic se va conecta la ansamblul celor douăsprezece chakra.Aceşti centri sunt vortexuri care transferă informaţia, pe care însă trebuie să ştiţi să o interpretaţi. Chiar când nu sunteţi prezenţi pe planetă, ocupaţi fiind cu alte identităţi, tendinţa voastră este de a evolua. De aceea, trebuie să depăşiţi neîncetat frontierele impuse din afară, în orice situaţie v-aţi afla. Indiferent de realitatea în care sunteţi, ca membri ai Familiei de Lumină trebuie să Vă depăşiţi condiţia şi să deveniţi supra-fiinţe—este punctul vostru forte. Cu aceeaşi misiune aţi venit şi pe Pământ, să sfidaţi realitatea înconjurătoare—nupentru a stârni discordie, ci să sfidaţi pentru a crea armonie. Astfel reuşiţi să respingeţi aceafrecvenţă; anterioară a vibraţiilor.Neînţelegerile voastre cu ceilalţi se datorează, parţial, acestei traiectorii evolutive continue pe care o urmaţi. Oamenii ceilalţi vă resping deoarece nu sunt programaţi să reacţioneze, deocamdată, în ritmul vostru. Unii sunt programaţi să nu răspundă niciodată. Alţii ştiau de schimbare, dar au venit aici doar ca observatori. Fiinţele timide au preferat Pământul considerând că dacă dovedesc curajul de a pătrunde în cunoştinţă de cauză într-o asemenea zonă atât de turbulentă, va fi ca o recomandare pentru a-i propulsa într-o stare superioară a conştiinţei, în ciuda neimplicării reale.Ajunge să fii în preajma celor care întreprind activitatea voastră pentru a-ţi regenera puterile.Haideţi să le fim recunoscători tuturor celor care s-au decis să participe la această  monumentală modificare a frecvenţei. Toţi sunteţi necesari, pentru că e nevoie de un număr cât mai mare de frecvenţe pentru acumularea energiei care să înlăture vechea frecvenţă.Deschiderea spre lumină determină rearanjarea fizică a corpurilor voastre. Vi se poate întâmpla să vă treziţi noaptea şi să simţiţi aceste transformări. Fundamental, ele se petrec lanivelul ADN-ului. Acesta este, în esenţă, un filament; un om de ştiinţă l-ar descrie ca pe un filament de legătură. Cercetări de ultimă oră ale savanţilor au relevat identificarea unor coduri în diverse zone ale ADN-ului. Cu alte cuvinte, există unele porţiuni pe care ei nu le pot interpreta, motiv pentru care le consideră superflue şi le denumesc „ADN rezidual." Dar nu sunt pe calea cea bună.Am mai discutat de modul în care aţi fost zămisliţi de către zeii creatori. V-au construit asemeni caselor pe care vrei să le extinzi pe viitor. Iar voi sunteţi în chiar acel moment încare constructorii voştri vor să vă „extindă" fiinţa. Acel „ADN rezidual" la care fac referire oamenii de ştiinţă a dormitat în celulele voastre atât de mult timp, pentru ca acum să fie reactivat. De fiecare dată am accentuat importanţa oxigenării în învăţăturile noastre, deoarece oxigenul alimentează acest cod şi activează ADN-ul rezidual (care nu are, de fapt, nimic rezidual în el). De fapt, acest ADN este responsabil cu percepţiile interne ale propriului organism, ceea cevă permite să recepţionaţi informaţii integrale, dintr-o realitate tetradimensională. ADN-ulacesta vă va schimba complet vederea, auzul, durata de viaţă şi multe altele. Partea adormită a ADN-ului, care a suscitat atâtea discuţii printre oamenii de ştiinţă, se trezeşte la viaţă în sfârşit.Viteza cu care organismul vostru Suferă mutaţiile i-a determinat pe unii savanţi să vă declare bonavi. Unii sunt chiar foarte îngrijoraţi de această evoluţie. Au convins guvernul să investească miliarde de dolari în cercetarea ADN-ului. Numai că transformările din organismul vostru nu sunt un semn al bolii: voi suferiţi mutaţiile şi restructurările în mod natural. De cele mai multe ori, mutaţiile au loc în timpul somnului, iar dimineaţa conştientizaţi stranietatea unor senzaţii pe care nu le-aţi mai avut. Cu timpul, schimbările se vor amplifica şi veţi ajunge să dezvoltaţi simţuri şi capacităţi noi. Veţi cunoaşte instantaneu lucruri de care habar nu aveaţi înainte. Arhitecţii originari ai corpului omenesc erau fiinţe binevoitoare. Aceşti primi zei creatori şi-au arătat generozitatea când v-au dotat cu o fantastică forţă vitală şi cu nenumărate capacităţi extrem de utile. Toate aceste atribute sunt împrăştiate în corpul fizic sub forma filamentelor fotocodificate care încep să se structureze. Oasele, îndeosebi structura scheletului, au odeosebită importanţă în codificarea informaţiei. La alinierea finală a scheletului veţi fi martori ai unui efluviu gigantic de energii cosmice izvorâte din toate nodurile energetice ale Terrei, flux pe care îl veţi capta în corpul vostru şi care va genera restructurarea intracelulară a filamentelor. Transformarea se va răsfrânge asupra tuturor celorlalţi: oameni. Sistemul evolutiv conceput de primii zei creatori care vă permite să accesaţi simultan mai multe dimensiuni şi frecvenţe se bazează pe evoluţia celor douăsprezece catene corespunzătoare numărului egal de chakra—şapte corporale şi cinci extra-corporale. Este modul de funcţionare a sistemului. Evoluţia catenelor din corpul omenesc trebuie să determine accesarea unei frecvenţe comune pentru toţi, astfel încât chiar şi cei mai primitivisă o poată susţine.Sunt, într-adevăr, şi oameni care depăşesc douăsprezece catene. Totuşi, pentru mareamajoritate a oamenilor, este o stare de conştiinţă imposibil de atins. Chiar şi aşa, este un salt imens trecerea de la două la douăsprezece cordoane.Unii vor evolua rapid către noua structură de ADN, în timp ce alţii îl vor integra abia spre sfârşitul deceniului. Diferenţele se datorează capacităţii diferite a fiecăruia de a menţine respectiva frecvenţă. Deja este foarte greu pentru unele persoane să ţină pasul cu aceste prime schimbări de la început. Marea majoritate a pământenilor şi-a înrădăcinat concepţia unei realităţi unice, atotcuprinzătoare. Persistenţa în această idee va însemna prăbuşirea omenirii.Odată cu restructurarea intracelulară, memoria interioară se trezeşte la viaţă, independentăde memoria experienţelor. Cea de dinainte este cunoaşterea de sine, care dezvăluie lumea de dincolo de materie. Credeţi în ea. Cunoaşteţi-o. Înţelegeţi-o. Lumea fizică nu oferă decât indicii ale lumii spirituale. Spiritul şi evoluţia sinelui sunt în pragul unui boom informaţional: energie pe gratis—totul va fi disponibil. Şi toate sunt legate defilamentele foto, milioane şi miliarde de fibre minuscule în celulele voastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu